Vânzătoarea şi filozofia

Nici o vânzătoare n-are rest.
-N-aveţi mărunt?
-Păi, nu!
-Păi, n-am să vă dau rest!, toată lumea vine cu bani mari.˝
Nu e vorba de sume mari: rest la 10 lei, la 50 lei.
Mi s- întâmplat chiar să ridice din umeri, să pună marfa inapoi pe raft şi eu să plec la alt magazin. Unul cu rest.
Am păţit asta cu un taximetrist care s-a enervat când a văzut cei 50 de lei iar cursa făcea 20. Ei fac comerţ, nu eu. Eu nu înţeleg pentru că e datoria şi interesul lor. Sunt bănci la tot pasul, e un gest simplu să schimbi niste bani.

Ieri chiar mi-a sărit ţandăra pentru că eram şi în mare grabă. Îi spun vânzătoarei oful, mă revolt şi ea zice
- Aveţi dreptate dar ştiţi care cred că e de fapt problema?
Eu, curioasă:
-Care?
- Dacă România e o ţară săracă, unde e mărunţişul?˝
Ei, asta m-a blocat de tot. Cât de simplă ar fi situaţia, noi facem filozofie.

Revederi

M-a sunat o verişoară pe care n-am mai văzut-o de mulţi ani, o fostă colegă de liceu, o prietenă mai veche...
am vorbit şi m-am întâlnit cu câteva de persoane dragi de care nu mai ştiam nimic
din Bucureşti!
în timpurile cu atât de multe mijloace de comunicare...
întrebându-ne de ce era aşa de greu să ne vedem din când în când, să ne sunam măcar...

Probabil această criză ne oferă timpul pentru cei de care ne era dor? 
Nu ne mai sună clienţii atât de des,
nu mai putem lua împrumuturi de la bănci pentru care să alergăm mai mult,
nu ne mai putem face planuri mareţe pentru care să nu mai putem dormi noaptea
şi ne rămâne timp să ne gândim care sunt lucrurile care ne făceau placere,
ce mai fac oamenii cu care ne simţeam bine?

Nu banii, ci gestul...

Un bătrân era aşezat pe un gărduleţ la ieşirea din magazin.
L-am privit mai atent pentru că nu eram sigură dacă era un cerşetor. Îi tremurau mâinile şi, din felul în care m-a privit, dar fără să scoată o vorbă, mi-am dat sema că aştepta să primească ceva.

Am mai facut doi-trei paşi încercând sa gasesc restul. Am mutat cumpărăturile dintr-o mână în alta, am căutat prin buzunare şi m-am întors întinzându-i banii.
Mi-a spus:
- Frumoasă făptură, v-aţi scotocit pentru mine!

M-a surprins şi emoţionat cât o piesă de teatru sau un film bun.

Un fel de fericire

Am dormit puţin. M-am trezit cu poftă de cireşe. Cred căm visasem unele, simţeam şi gustul lor.
Am plecat să-mi cumpăr şi speram să găsesc la un magazin cât mai apropiat căci nu m-aş fi oprit până n-aş fi găsit. Am avut norocul ăsta. Erau ultimele pe fundul unei ladiţe, cam 800 gr.
Absolut negre! Cele mai bune!
Chiar am simţit fericire.

Cu câteva mâini de cireşe!

Între cap şi tastatură

Nu gândesc în cuvinte ci în stări şi expresii, altfel nu ştiu cum de o idee, un gând conturat şi argumentat în minte, coerent şi firesc, nu mai are consistenţă cand mă apropii de tastatură.
Credeam ca e simplu sa-ti exprimi ideile fluent şi coerent că doar nu trebuie sa fac metafore sau comentarii literare.

 Noroc că nu am vizitatori şi pot sa-mi fac de cap.